2016, anul tuturor recordurilor!

2016, un start bun pentru activitatea de bitum

bitum total

Sezonul de bitum 2016 se anunţă promiţător: două campanii electorale, un buget de stat votat mai devreme decât de obicei şi deschiderea noului pachet de fonduri europene.

Anul acesta, după mult timp, toţi factorii care influenţează activitatea de comercializare a bitumului sunt favorabili pentru TOTAL Romania. Bugetul de Stat pentru 2016 a fost votat la sfârşitul anului trecut, ceea ce ne permite o repartizare uniformă a volumelor de vânzare, pe tot parcursul anului. „Dacă în anii trecuţi vânzările de bitum erau concentrate cu precădere în ultimele luni ale anului, în acest an am început să livrăm din luna martie”, confirmă Iulian Guțu, Managerul Bitum TOTAL Romania. Cele două evenimente importante ce vor influenţa comercializarea bitumului anul acesta sunt cele două runde de alegeri: cele locale în primăvară şi cele parlamentare în toamnă. Cu siguranţă alegerile vor impulsiona demararea unor proiecte noi sau continuarea unor proiecte de mentenanţă la nivel local. În sfârşit, începutul noului exerciţiu financiar european, care se va extinde până în 2020, va antrena alocarea unor noi fonduri europene. Clienţii au confirmat deja un număr ridicat de proiecte în derulare sau pe cale să înceapă, datorită experienţei pe care au dobândit-o în anii anteriori în accesarea acestora.

Activitatea comercială va fi sprijinită de o politică de aprovizionare mult mai bine pusă la punct. Patru surse diferite de bitum vor aproviziona depozitul de la Ozun pentru a asigura livrările în perioadele de vârf de sezon. „Am cumpărat deja 34.000 de tone de bitum la un preţ negociat şi mai avem cel puţin încă 25.000 de tone asigurate, care ne vor fi livrate în funcţie de cerere, detaliază Radu Ignat, Managerul Supply Chain şi Serviciul Clienţi. În vârf de sezon, cererea depăşeşte cu mult oferta şi este bine să te asiguri de la început că vei avea produse disponibile şi un furnizor de încredere în acele momente.” Principalele puncte de aprovizionare identificate sunt rafinăria Pancevo NIS (Serbia) şi rafinăria ENI din Taranto (Italia), care foloseşte Sargeant Marine pentru transportul pe mare către România şi încărcarea materialului pe tren la portul Constanța. Vrem, de asemenea, să repetăm colaborarea de succes realizată anul trecut cu rafinăria Lotos de la Gdansk (Polonia). În sfârşit, dacă colegii noştri de la TOTAL Germania caută să exporte, vom colecta bitum direct de la rafinăria Brunsbüttel sau de la rafinăria Leuna prin depozitul Kourim din Republica Cehă. Mulţumim colegilor de la BTM/SIB pentru sprijinul lor, care a făcut posibil să avem un potenţial de 75kt pentru anul acesta, în mare parte realizabil pe calea ferată. „Pentru TOTAL va fi nu doar un an în care ne aşteptăm ca volumele să crească din nou, dar și unul în care lucrăm la vizibilitate şi la recunoaşterea ca jucător cheie pe această piață prin serviciile inovative pe care le pregătim”, conclude Iulian Guţu.

Iulian GUȚU
Manager Bitum

Radu IGNAT
Manager Supply Chain şi Serviciul Clienți